Antologia poesia romena contemporânea

ANTOLOGIA

Antologia poesia romena contemporânea

Seleção de Svetlana Cârstean; Tradução de Paulo Sérgio de Souza Jr¹

Gellu Naum (1915-2001)

Marile serbări galante

Cu o aureolă mov în jurul capului

domnişoara Watteau toarnă beton peste mine

Ceva mai încolo printre hangarele goale

câţiva adolescenţi fac zgomote cu instrumentele lor de percuţie

şi deodată soarele se întinde ca o frânghie

Cel ce mănâncă lumea trece

(câte oase mai am Patru Cinci

dar să nu uităm arhitectura lor nupţială)

şi iată zarurile cu ochi în loc de puncte

Domnişoara Watteau naşte un şoricel cu motor de piatră

odrasla ei mâhnită şi întârziată

acum pune lemne în sobă aşteaptă să se aprindă singure

şi ce frumos le doarme sub cerul veşnic portocaliu tendoanele

aproape i-au căzut

Naturlich mai există locuri pe care nu le ştie nimeni

în izolarea viziunii lângă copacul înecat în sudoarea singurătăţii sale

acolo cu ochii ca un început de faptă bună

noi ascultăm pe gratis nişte discuri

şi e atâta ceaţă încât abia se văd cuvintele

(Partea cealaltă, Cartea Românească, 1980)

As grandes festas galantes

Com uma auréola roxa na cabeça

senhorita Watteau despeja concreto em mim

Um quê mais ao longe por entre hangares vazios

uns adolescentes fazem ruídos com seus instrumentos de percussão

e de repente o sol se estica feito uma corda

O que devora o mundo passa

(quanto osso ainda tenho Quatro Cinco

mas não esqueçamos sua arquitetura nupcial)

e veja só os dados com olhos em vez de pontos

Senhorita Watteau dá luz a um rato com motor de pedra

a sua prole entristecida e retardada

põe lenha na lareira espera que acenda sozinha

e quão belamente dorme sob o céu laranja-eterno os tendões

quase lhe caíram

lá na solidão das vistas próximo à árvore ensopada no suor do seu

[próprio isolamento

ali com os olhos que nem um princípio de boa ação

nós escutamos de graça alguns discos

e a neblina é tanta que mal se veem as palavras

(Partea cealaltă [O outro lado], Cartea Românească, 1980)

Leonid Dimov (1926-1987)

Vis cu bufon

În laptele dimineții aceste

Din orașul climateric cu însușiri alpestre

Au explodat ciudat prăjiturile din vitrină.

Zic ciudat, pentru că doar piereau într-un glob de lumină

De culoarea lor întunecată

Pentru prăjiturile de ciocolată,

Roz, cu scame de tăciuni

Pentru prăjiturile de căpșuni,

Verzui și galben un pic

Pentru prăjiturile cu fistic

Și așa mai departe.

Eu mă gîndeam, bineînțeles, la moarte

Cînd a intrat sunînd din clopoței, pe rotile,

Bufonul unui rege mort cu zile,

Mort subit

Pe cînd plutea de plăcere printr-un veac văruit.

Dar să lăsăm gluma. Era

Bufonul nostru numai catifea

Și pe dinăuntru și pe dinafară,

Un vulpoi de cîrpă cu coada ușoară.

Se mișcă degeaba, există fără să fie,

Era - dacă vreți - o filozofie.

Toată lumea se făcea că nu-l știe,

Că nu-l vede cînd se strîmbă-n spate

Și presară boare tulbure pe lingurițele plate...

Am început atunci să mănînc în cascade

Cataifuri, baclavale, rulade,

Simțeam în juru-mi umede boturi,

Înghițeam în neștire bezele, pișcoturi

Și creșteam, mă umflam ca un aerostat

Cu bube dulci și diabet zaharat,

Acolo în munții limpezi în zarea zmeurie

La masa pătrată din cofetărie.

(Carte de vise, Editura pentru Literatură '68/, 69, 1969)

Sonho com bufão

No leite de uma manhã como aquela

Da cidade climatérica de alpina aquarela

Explodiram de um jeito estranho os doces de vitrina.

Estranho porque esvaíam numa esfera lamparina

Com sua cor de calhau

Para os doces de cacau,

Rosa e laivos de carvão

Pros de morango da estação,

Verde e amarelo-guache

Pros docinhos de pistache

E assim por diante.

Na morte ia eu pensando, bastante

Quando entrou tocando o sino, patinando, ledo

O bufão de um rei que morreu cedo,

Caiu duro

Quando em caiados idos planava em prazer puro.

Mas vamos deixar de mofa. O

Nosso bufão é feito em veludo

E isso por dentro, por fora e à balda

Raposa de pano com lépida cauda.

Ele agia à toa, e mesmo sem ser existia

Era - caso queiram - uma filosofia.

Todo mundo finge que não o sabia,

Que não o vê troçando às escusas

E em reles colherinhas polvilhando brisas obtusas...

Foi então que desatei a comer sem dar mole

Kadaif, baklava e rocambole,

Sentia ao redor úmidos focinhos

Engolia suspiros, biscoitinhos

E crescia, inflava feito um zepelim

Com brotoeja e diabete, mas docim

No horizonte framboesa, límpida cordilheira

Bem na mesa quadrada de confeiteira.

(Carte de vise [Livro de sonhos], Editura pentru Literatură '68/, 69, 1969)

Mircea Ivănescu (1931-2011)

poezia e altceva?

nu trebuie să povestești în poezie - am citit

un sfat către un tânăr poet - deci să nu povestesc

cum, foarte devreme, ea se scula dimineața, și așezându-se pe pat

aștepta să i se liniștească respirația, cu fața în mâini -

să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit

încât i se încovoiau umerii, în fața oglinzii, când

se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele

lângă fața ei înstrăinată, întoarsă de la mine.

să nu umblu cu versuri, ca și cu oglinda în mâini

în care se răsfrâng acele dimineți cu lumina cenușie

dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,

serie de imagini - așa scrie. poezia

trebuie să fie vorbire interioară. adică

tot eu să vorbesc despre fața ei înecându-se, căutându-și

respirația? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc

despre fața ei, despre mișcările încetinite prin straturi

de remușcări tulburi, de gânduri doar ale mele,

ale imaginii ei - ar fi numai un chip, o imagine -

și ea - adevărata ei ființă atunci?

(Versuri, Editura pentru Literatură, 1968)

poesia é outra coisa?

não se tem de narrar em poesia - havia eu lido

um conselho a um jovem poeta - logo não vou narrar

como, bem cedo, pela manhã ela se levantava e, ao sentar-se na cama,

esperava amainar o respiro, com o rosto entre mãos -

nada hei de dizer sobre o seu semblante tão abatido

que seus ombros arqueavam, perante o espelho, quando

ela devagar se penteava. não hei de confessar-me os medos

junto ao seu rosto distante, sua cara virada pra mim.

não hei de zanzar com versos, feito espelho em mãos

no qual se refletem aquelas manhãs cinzentas

de antes da aurora. a poesia não tem de ser representação,

série de imagens - assim se escreve. poesia

tem de ser fala interna. ou seja

ainda hei de falar sobre o seu rosto sufocando, buscando

o respiro? mas aí não passaria do jeito que falo

sobre o rosto dela, sobre os vagarosos movimentos por estratos

de perturbados pesares, de pensamentos só meus,

da sua imagem - não passaria de um semblante, uma imagem -

e ela - o seu ser verdadeiro, então?

(Versuri [Versos], Editura pentru Literatură, 1968)

Virgil Mazilescu (1942-1984)

cineva pe lume are nevoie de mine

cineva pe lume are nevoie de mine

dragostea mea dacă ai nevoie de mine

o dragostea mea dacă ai nevoie de mine

gîndește-te la mine

în spațiul cel mai umilit

te-am sărutat eu mortul

fiecare să-și ascundă bine îngerul

în buzunar

cinematograful mut

poate zborul va țîșni printre zdrențe și urechi

eh ce să-I faci vom fi un biet simbol

și unghiul dintre toate imposibil

te-am sărutat eu mortul

(Va fi liniște, va fi seară, Editura Cartea Românească, 1979)

alguém neste mundo precisa de mim

alguém neste mundo precisa de mim

meu amor se precisares de mim

oh meu amor se precisares de mim

é só pensar em mim

no espaço mais humilde

beijei-te eu o morto

cada qual que se esconda bem o anjo

na algibeira

tal na feira tal

como no cinema mudo

quiçá o voo vá brotar entre andrajos e ouvidos

ah fazer o quê seremos um símbolo vil

e o ângulo entre todos impossível

beijei-te eu o morto

(Va fi liniște, va fi seară [Fará silêncio, fará tarde], Editura Cartea Românească, 1979)

Ileana Mălăncioiu (n. 1940)

Cîntai fals

Cîntai fals, dar aproape cu poftă

lume, lume, soro lume

și toate lucrurile treceau prin fața ta

strigate pe nume.

Astfel au apărut pe rînd prietenii

și mama și tata

și preotul și lumînarea aprinsă

și sapa și lopata.

Și în toată această tragedie

din care n-a mai fost scăpare

mama era întrebată de cineva

cît piper să pună-n mîncare.

Căci se pregăteau sarmale și cozonaci

și se cărau damigene cu vin

ca tu să pleci așa ca toată lumea

și ca lumea să uite de marele chin.

O, dacă aș mai fi putut să te ajut cu ceva

bunăoară să toc zarzavat

sau să mă las eu însămi tocată

pe tocătorul acela adevărat.

(Sora mea de dincolo, Cartea Românească, 1980)

Falsete

Desafinado, mas foi com gosto

mundo, mundo, mano mundo²

e todas as coisas te passavam frente ao rosto

ao clamor facundo.

E os amigos foram se aproximando

a mãe e o pai

e o vigário velando em procissão

com bico e corvo vai.

E mesmo com toda a tragédia

da qual não se vê saída

da mãe não pouparam indagar na choça

a pimenta a botar na comida.

Pois faziam charutinho e panetone

e carregavam garrafões com vinho

pra assim você partir qual todo mundo

e pra que o mundo só te lembre com carinho.

Oh, caso eu pudesse ajudar com alguma coisa

por exemplo picando o coentro

ou eu mesma em pedacinhos talhar

na legítima tábua à mesa de centro.

(Sora mea de dincolo [Minha irmã do além], Cartea Românească, 1980)

Angela Marinescu (n. 1941)

Atracție

un critic literar a scris acum vreo

treizeci de ani

că am forță interioară

și că voi izbuti

pînă să conving

nu am convins pe nimeni

și nu am forță interioară

decît atunci cînd mă cert

pentru un fleac cum ar fi

că toți poeții cred în prietenie

ca în Dumnezeu

numai eu nu cred

și de aceea mă cert și nu am prieteni

poate ceva prietene

dar povestea cu prietenele

nu se pune, e altceva,

o lume rece în afara unei lumi și mai reci

pe mine prietenii bărbați mă înfricoșează

și, în același timp, mă atrag,

ca un pahar de votcă

infectat cu sînge

(Probleme personale, Editura Cartea Românească, 2009)

Atração

um crítico literário escreveu há uns

trinta anos

que tenho força interior

e conseguirei

acabar convencendo

não convenci ninguém

e não tenho força interior

a não ser quando me atrito

por uma ninharia como o fato

de que todos os poetas acreditam em amizade

como em Deus

só eu não acredito

e por isso me atrito e não tenho amigos

quiçá algumas amigas

mas a história com as amigas

não conta, isso é coisa outra,

um mundo frio fora de um mundo ainda mais frio

os amigos homens me apavoram

e, ao mesmo tempo, me atraem

feito um copo de vodca

infectado com sangue

(Probleme personale [Problemas pessoais], Editura Cartea Românească, 2009)

Alexandru Muşina (1954-2013)

Întîmplare XVII

Prietena mea amăruie îmi zise:

"Tu, adolescent întîrziat, bîntuie străzile

Cu craterele ochilor tăi cei albaștri,

Adună derbedeii în piețele monumentale

Și vorbește-le despre viitor".

"Dar eu cu tine vreau să cutreier frunzele,

Să cutreier coaja hîrîitoare a stejarilor, vreau

Cu tine de mînă să trec labirintele

Furnicilor cele roșii".

Prietena amăruie își lăsă pletele negre -

Ca un gînd ce nu-l voi mai avea nicicînd -

Să curgă întreagă și zise:

"Tu, adolescent întîrziat, tu, dragule,

Nu vezi guzganii cum se cațără prin coapse?

Cunoaște orașul întîi și pe urmă

Vino și-mi spune cît e trupul meu de clar și de plin".

Dar eu, cu inima ca un cățelandru pe coastă

Într-o dimineață a primăverii, -i cîntam:

"Ce-ți pasă, prietenă, ce-ți pasă?

De e noapte eu sînt scarabeu de aur,

De e zi eu sînt lăcustă verde,

Nimeni nu știe să mă culeagă,

Nimeni nu mă are a mă pierde".

(Tea, Editura Axa, 1998)

Acontecimento XVII

A minha namorada amarga me disse:

"Você, adolescente atrasado, assombre

As ruas com as fendas azuis das suas vistas

Em praças enormes os vadios reúna ao seu timbre

E diga a eles sobre o futuro".

"Mas quero as folhas pisar com deslumbre,

Pisar a casca rangente dos carvalhos, eu quero

Mãos dadas contigo cruzar os meandros

Daquelas rubras formigas".

A namorada amarga deixa as suas melenas negras -

Tal pensamento que já não terei -

Soltas por completo e timbra:

"Você, meu querido, não vê nem sombra,

Adolescente atrasado, dos ratos nos membros?

Conheça antes a cidade e mais tarde

Venha e me diga o quanto o corpo meu é límpido e repleto".

Mas eu, com o coração que nem um cão pela costa

Numa manhã de primavera, cantarolava:

"O que te inquieta, pequena, o que te inquieta?

Se for noite, eu sou um besouro dourado,

Se for dia, um gafanhoto verde

Não há ninguém que saiba o que me apanha,

Não há ninguém que tem de, e que me perde".

(Tea, Editura Axa, 1998)

Mariana Marin (1956-2003)

Elegie

Doamne,

de m-aș putea odihni într-un sanatoriu de munte,

printre pastile roz si albastre,

un sanatoriu cu miros puternic de brad

și covoare moi,

cu doamne cochete și nevrozate

de conflicte plăcute, mici, conjugale.

De-aș avea și eu o traumă ca pojarul,

o răpăială de ploaie de vară,

o nevroză ca o mătase,

după care ești și mai iubită:

o nevroză ca un abur de mușețel,

după care ești și mai buimacă,

celestă,

după care fluxul feminității tale asaltează lumea,

o vindecă, îi dă frisoanele unei comori numai de ea cunoscute.

De m-aș putea odihni în oricare scenariu al vieții,

în cotloane diverse și simple, cinstite,

unde să nu existe decît un pat în care să dorm

și un lighean în care să vomit

tot ce dîndu-mi ai luat, Doamne,

să tot vomit.

(Mutilarea artistului la tinerete, Ed. Muzeului literaturii române, 1999)

Elegia

Senhor,

pudera eu descansar num sanatório de montanha,

entre drágeas róseas e celestes,

um sanatório que rescendesse forte a pinho,

tapetes macios,

com senhoras chiques e transtornadas

por conflitos pequenos, conjugais, brandos.

Tivera eu também um trauma como ardor,

uma chuva qual um toró de estio,

um transtorno que nem seda,

com o qual és ainda mais querida:

um transtorno que nem vapor de macela,

com o qual ficas mais inebriada,

divina,

com o qual o fluxo da tua feminilidade acomete o mundo,

recupera-o, e dá calafrios a um tesouro só por ele conhecido.

Pudera eu descansar num cenário qualquer da vida,

em recantos diversos e simples, honestos,

onde não exista nada a não ser um leito pra eu dormir

e uma bacia em que hei de vomitar

tudo o que ao me conceder tomastes, Senhor,

hei de seguir vomitando.

(Mutilarea artistului la tinerete [A mutilação do artista quando jovem], Ed. Muzeului literaturii române, 1999)

Mircea Cărtărescu (n. 1956)

Poemul chiuvetei

într-o zi chiuveta căzu în dragoste

iubi o mică stea galbenă din colțul geamului de la bucătărie

se confesă mușamalei și borcanului de muștar

se plînse tacîmurilor ude.

în altă zi chiuveta își mărturisi dragostea:

- stea mică, nu scînteia peste fabrica de pîine și moara dîmbovița

dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine

ele au la subsol centrale electrice și sînt pline de becuri

te risipești punîndu-ți auriul pe acoperișuri

și paratrăznete.

stea mică, nichelul meu te dorește, sifonul meu a bolborosit

tot felul de cîntece pentru tine, cum se pricepe și el

vasele cu resturi de conservă de pește

te-au și îndrăgit.

vino, și ai să scînteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum

crăiasă a gîndacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări

căci ea iubea o strecurătoare de supă

din casa unui contabil din pomerania

și noapte de noapte se chinuia sorbind din ochi.

așa că într-un tîrziu chiuveta începu să-și pună întrebări cu privire la

sensul existenței și la obiectivitatea ei

... cîndva în jocul dragostei m-am implicat și eu,

eu, gaura din perdea, care v-am spus aceast ă poveste.

am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decît o dată...

dar, ce să mai vorbim, acum am copii preșcolari

și tot ce a fost mi se pare un vis.

(Totul, Editura Cartea Românească, 1985)

O poema da pia

um dia a pia se apaixonou

caiu de amores por uma estrelinha amarela do canto do vitrô da cozinha

confessou-se à toalha de mesa e ao pote de mostarda

queixou-se com os talheres molhados.

noutro dia ela declarou seu amor:

- estrelinha, larga de cintilar sobre a fábrica de pão e os moinhos dâmboviţa³

desce aqui, pois de ti eles não precisam

eles têm no subsolo centrais elétricas e estão cheios de lâmpadas

desperdício botares teu ouro por sobre os telhados

e para-raios.

estrelinha, meu níquel te quer, meu sifão borbotou

tudo o quanto era tipo de canção para ti, sabido como só

os potes com restos de conserva de peixe

por ti também se apaixonaram.

vem, e vais cintilar toda a noite acima do reino de linóleo

rainha das baratas de cozinha.

mas, puxa! a estrela amarela não respondeu a esses apelos

porque amava o coador de sopa

da casa de um contador da pomerânia

e noite após noite se atormentava em olhos rasos.

de modo que passou um tempo e a pia começou a se indagar sobre o

sentido da existência e a sua objetividade

... certa vez eu também me impliquei no jogo do amor,

eu, o buraco da cortina, que contei a vocês essa história.

caí de amores por uma esplêndida dacie⁴ creme que só tinha visto uma

[vez na vida...

isso pra não falar que agora estou com os filhos na pré-escola

e tudo o que aconteceu parece ter sido um sonho.

(Totul [Tudo], Editura Cartea Românească, 1985)

Cristian Popescu (1956-1995)

Moartea mea din flori

Ea mă iubeşte. Şi nu are decât o singură dorinţă: să mă vadă îngropat în Cişmigiu, la leagăne, la nisip. Să am gropari numai copii. Cu lopăţele şi cu găletuşă. Să mă îngroape de dimineaţa până seara, în fiecare zi. Ea ştie că nu-i pe lumea asta mormânt mai bun ca-n Cişmigiu. Numai de la atâta şi atâta joacă ţi se pot odihni bine păcatele. Şi să mai vină şi ea din când în când să-mi facă câte-un monument, un castel de nisip.

Ea - moartea mea din flori.

Mereu a visat că fruntea ei ridată, lăbărţată va fi folosită drept cotor de piele la un exemplar de lux al ediţiei mele de postume. Toată viaţa m-a rugat să scriu un poem pornografic special pentru fruntea ei.

A ei - a morţii mele din flori.

Bineînţeles că a rămas şi gravidă cu mine. Şi nu numai o dată - de nenumărate ori. Rămânea gravidă numai cu lacrimă. Mă punea să plâng în ea toată noaptea.

În ea - moartea mea din flori.

În fiecare seară, dinăuntru, din pervazul oglinzii, fluieră îngeru', languros, după ea. Că trece zi de zi pe strada asta a lui şi-o ştie şi-o place.

Pe ea - moartea mea din flori.

Ea mă iubeşte. Şi n-ar mai vrea decât ca masca mea mortuară, mărită enorm, uriaşă, să fie turnată în argint şi folosită drept acoperiş pe una din turlele bisericii de pe str. Olimpului, acolo unde ne-am făcut noi, de mult, nunta. Dar eu i-am spus că asta ar fi prea de tot, că nu se poate, că exagerează, că pur şi simplu ne-am face de râs amândoi. Aşa i-am spus.

Eu - viaţa ei grea, împuţită, din flori.

(Arta Popescu, Societatea Adevărul, 1994)

A minha morte bastarda

Ela me ama. E não tem nada além de um desejo: ver-me enterrado em Cişmigiu,⁵ nos balanços, na areia. Pra ter apenas crianças de coveiros. Com pazinhas, com baldinho. Enterrar-me de manhã até a tarde, todo dia. Ela sabe que neste mundo sepulcro melhor não há que em Cişmigiu. Só com tanta brincadeira assim você pode serenar bem os pecados. E há de vir também ela de vez em quando pra me fazer um monumento, um castelo de areia.

Ela - a minha morte bastarda.

Sempre sonhou que sua fronte enrugada, flácida, seria usada justo qual capa de couro num exemplar de luxo da minha edição de póstumos. A vida toda me pediu para escrever um poema pornográfico especial para a fronte dela.

A dela - da minha morte bastarda.

É claro que também ficou grávida de mim. E não foi uma vez só - inúmeras tantas. Só com lágrimas já engravidava. Nela me punha a chorar toda a noite.

Nela - a minha morte bastarda.

Toda tarde, ali de dentro, da moldura do espelho, assovia o anjo, langoroso, atrás dela. É que dia após dia passa por essa sua rua e sabe dela e por ela se afeiçoa. Por ela - a minha morte bastarda.

Ela me ama. E não gostaria de nada além de que a minha máscara mortuária, ampliada enormemente, colossal, fosse fundida em prata e usada justo de telhado numa das torres da igreja na R. do Olimpo⁶, lá onde celebramos, outrora, o casamento. Mas eu lhe disse que isso seria demais da conta, que não tem cabimento, que é exagero, que pura e simplesmente nós dois passaríamos vergonha. Foi assim que eu lhe disse.

Eu - a dura vida dela, fétida, bastarda.

(Arta Popescu [A arte Popescu], Societatea Adevărul, 1994)

Sorin Gherguţ (n. 1973)

On. (orice vs ceva anume)

ce este este cum este pentru că ce a fost a fost cum a fost şi ce va fi va fi cum va fi pentru că ce este este cum este. Şi ce este e ce nu a mai fost şi ce va fi va fi ce nu mai este - ba nu - ceea ce a fost e ce nu mai este, ce va fi va fi ce este sau altceva,

(...puţin a fost, mult nu mai este;) ei drăcie

ce este, este o problemă de ontologie

Şi n-am acum chef, nu-mi arde

de

fiinţă,

de

nefiinţă -

şi alte paralele intersectate pe chelia actualului rege al Franţei -

dacă mă preocupă ceva acum mă preocupă mai curînd

alte aspecte: etice,

estetice.

(ce se cuvine, se cuvine şi aia trebuie făcut

ce nu se cuvine nu se cuvine şi

respectiv

e urît

nu-i frumos ce-mi place mie, e frumos ce-ţi place ţie:

tehnica şi lumea vie

arta-i fudulie

arta este fudulie

tehnica şi lumea vie

sînt frumoase, -mi plac şi mie.)

ce a fost a fost groaznic, ce este e suportabil, ce va fi va fi o-ncîntare şi-o feerie.

(Orice-Uverturi & reziduuri, Editura Pandora M, colecția Cercul Poeților Apăruți, 2011)

On. (qualquer coisa vs algo em especial)

o que é é como é porque o que foi foi como foi e o que será será como será porque o que é é como é. E o que é é o que não foi e o que será será o que não é - que nada - aquilo que foi é o que já não é, o que será será o que é ou outra coisa,

(... pouco foi, muito já não é;) ai lazarento

o que é, é um tema ontológico rabugento

E agora não tenho vontade, não estou com pique

pra

ser,

pra

não-ser -

e outras paralelas intersectadas na careca do atual rei da França -

se algo me preocupa agora me preocupam antes

outros aspectos: éticos,

estéticos.

(o que convém, convém e tem de ser feito

o que não convém não convém

respectivamente

é feio

não é belo o que me contenta, é belo o que te dá contentamento:

a técnica e o mundo atento

arte é atrevimento

a arte é atrevimento

a técnica e o mundo atento

são belos, e que me agradam também avento.)

o que foi foi terrível, o que é é suportável, o que será será um encanto e um alento.

(Orice - uverturi & reziduuri [Qualquer coisa - aberturas & resíduos], Editura Pandora M, coleção Cercul Poeților Apăruți, 2011)

Ştefan Manasia (n. 1977)

poem cu tricou

tricoul ăsta avea o istorie

fabuloasă era fabricat în hong kong-ul britanic

fusese purtat de verișorul din washington

care apărea chiar așa

puști lungan și rahitic pe bicicleta

uriașă un fel de rădașcă mecanică

tricoul ăsta însemna în familia noastră

îndemnul la rebeliunea grunge

era mov și albastru și gri

scurtcircuita polenul din privirea gagicilor

și avea consistența soioasă a ălora

purtate în concerte de cobain

tricoul ăsta m-a făcut pe la cinșpe ani

să-mi redobîndesc demnitatea

terfelită în bătăile golanilor din cartier

tricoul ăsta îmi adusese

prima iubită și faima unui profet

îndărătnic și paradoxal îmi părea

că maică-mea îl spală totdeauna

cu mai mare grijă visînd poate

la bunăstarea rudei americane

(era pentru ea un ombilic secret)

pe el nu se îndurase să exerseze colții foarfecei

și să-l transforme în cîrpă de vase

îl împachetase cu grijă

și ani la rînd îl păstrase în noptiera în care

ca pe o madlenă textilă

aveam eu să-l găsesc

(cartea micilor invazii, Cartea Românească, 2008)

poema com camiseta

essa blusa tinha uma história

fabulosa era fabricada na hong kong britânica

fora usada pelo meu primo de washington

que era um carinha desse jeito

magrelo e raquítico de bicicleta

enorme tipo um escaravelho mecânico

tal camiseta era pra nossa casa

o estímulo da rebelião grunge

era roxa era azul era gris

curto-circuitava o pólen do olhar das paqueras

e tinha a consistência ensebada delas

vestidas em shows do cobain

essa camiseta me fez aos quinze

recuperar a minha dignidade

manchada nos sopapos lá dos rufiões do bairro

tal camiseta me trouxe

o primeiro amor e o renome de um profeta

indômito e paradoxal me parecia

que a minha velha sempre a lavasse

com maior zelo talvez sonhando

com o bem-estar dos parentes americanos

(era para ela um umbigo secreto)

com ela não suportara exercitar a tesoura

e transformá-la em pano de prato

embalara-a com cuidado

e anos a tivera no criado em que

qual madalena têxtil

ia eu de encontrá-la

(cartea micilor invazii [o livro das pequenas invasões], Cartea Românească, 2008)

Dan Sociu (n. 1978)

Cîntec eXcesiv I

Încă mi se mai întîmplă să cred că în curînd mi se vor trezi superputerile: zborul, invizibilitatea, întoarcerea-n timp, superelasticitatea, trecerea prin ziduri, dragostea ta -

La 26 de ani, la mijlocul speranţei de viaţă din România, la începutul lui decembrie, la capătul scării abrupte din Green am încercat să te sărut & ai dat înapoi şi era să cad -

Ultima dată m-ai atins la muzeu, ţi-ai lipit o secundă, cît să nu te vadă prietena ta, urechea de braţul meu şi a fost atît de bine, ca şi cum m-ai fi atins prima oară -

Ca şi cum m-ai fi atins în vară, cînd ratasem ceva şi te-ai aşezat lîngă mine şi ai încercat să mă consolezi, fără să ştii că te plac, a fost bine, ca şi cum m-ai fi atins atunci -

Cînd aveam nevoie, la muzeu dar, de fapt, în vară, e greu de explicat, şi data viitoare, poate chiar mîine, cînd îţi vei lipi urechea de braţul meu o să fie ca şi cum ai face-o acum -

cînd te caut pe străzi

pentru că am nevoie.

Îmi lipseşte fix o mie de lei ca să intru oriunde la cald, şi sînt prea timid să cerşesc şi nu sunt norocos să găsesc bani, nu am telefon, nu am o cartelă să te sun, nu sunt destul de norocos să dau de tine întîmplător, pentru că tu eşti acasă cu el,

te iubesc dar acum

nu mai vreau să te caut pe străzi.

Bucureştiul ăsta îmi înnegreşte unghiile pe care le tai în fiecare dimineaţă pentru tine, pentru că s-ar putea să te întîlnesc. Mă bărbieresc pentru tine, mă dau cu deodorant pentru tine, mă împrumut de haine pentru tine -

Dorm oriunde ca să fiu în acelaşi oraş cu tine, pentru că nu am un loc al meu, dar o să am un loc al meu pentru tine, o să omor ratatul din mine pentru tine şi o să fac bani -

O să învăţ să fiu mai cool decît el , o să învăţ toate versurile, piesele şi albumele trupelor care-ţi plac ţie, sau o să te ţin în braţe cînd o să plîngi -

Troleibuzele care nu duc la tine nu-mi folosesc la nimic. Troleibuzele care duc la tine nu-mi folosesc la nimic.

Într-o noapte o să mă lipesc de maşina neagră din faţa blocului tău, să-i pornesc alarma, să te trezeşti enervată să te ridici din pat de lîngă el -

În ultimul timp nu te mai pot vedea decît pe holuri, la o ţigară, şi tu fumezi trei una după alta, şi pofta ta morbidă mă bucură. Cîndva vom face amîndoi cancer la plămîni şi-mi doresc să nimerim în acelaşi grup de suport, aşa,

ca Bonham Carter & Norton,

Tori Amos & Kafka -

(cîntece eXcesive, Editura Cartea Românească, 2005)

Canção eXcessiva I

Ainda me ocorre acreditar que logo despertam os meus superpoderes: o voo, a invisibilidade, a volta no tempo, a superelasticidade, o atravessamento de paredes, o teu amor -

Aos 26 anos, na metade da expectativa de vida da Romênia, no começo de dezembro, no topo da escada íngreme do Green tentei te beijar & você deu pra trás e eu quase caí -

Da última vez em que você me tocou, colou por um segundo, pra que a tua amiga não te visse, a tua orelha no meu braço e foi tão bom, como se me tivesse tocado pela primeira vez -

Como se me tivesse tocado no verão, quando eu tinha perdido algo e você se sentou do meu lado e tentou me consolar, sem saber que gosto de você, foi bom, como se você então tivesse me tocado -

Quando eu precisava, no museu, mas, de fato, no verão, é difícil explicar, e da próxima vez, quem sabe amanhã mesmo, quando for colar a orelha no meu braço vai ser como se o fizesse agora -

quando te procuro nas ruas

porque preciso.

Me faltam exatamente mil lei⁷ pra ir pra um lugar quente, e sou tímido demais pra esmolar e não tenho sorte pra encontrar dinheiro, não tenho telefone, não tenho cartão pra te ligar, não sou sortudo o bastante pra te esbarrar por acaso, porque você está em casa com ele,

te amo mas agora

não quero mais te procurar pelas ruas.

Essa Bucareste me preteja as unhas que corto toda manhã por você, porque podia ser que eu te encontrasse. Me barbeio por você, passo desodorante por você, pego roupas emprestado por você -

Durmo em qualquer lugar pra estar na mesma cidade que você, porque não tenho um canto meu, mas vou ter um canto meu por você, vou matar por você o fracassado que há em mim e descolar grana -

Vou aprender a ser mais cool que ele, vou aprender todas as letras, as músicas e os álbuns das bandas de que você gosta, ou vou te pegar nos braços

quando você chorar -

Os trólebus que não levam a você não me têm serventia. Os trólebus que levam até você não me têm serventia.

Numa noite eu vou parar com um carro preto na frente do teu bloco, soltar o alarme pra te acordar nervosa pra você levantar da cama de perto dele -

Recentemente não consigo mais te ver a não ser nos corredores, pra um cigarro, você também fuma três um depois do outro, e o teu apetite mórbido me alegra. Qualquer hora vamos ambos ter câncer nos pulmões e espero que a gente se esbarre no mesmo grupo de apoio, assim,

qual Bonham Carter & Norton,

Tori Amos & Kafka -

(cîntece eXcesive [canções eXcessivas],

Editura Cartea Românească, 2005)

Andrei Dosa (n. 1985)

legătura părintească

părinții mei

sunt idoli de piatră

sculptați în fotolii

învăluiți în lumina albastră

a televizorului

eu îi rog

să îmi dea iubire

ei îmi dau de înțeles că

focul încălzește

masa e pusă

patul va fi desfăcut

eu vreau să ascult

pildele lor grăitoare

mă cheamă

alături de ei

în fața televizorului

eu mă pregătesc să ies

cer binecuvântare

și putere

ei cu ochii închiși spre tv

văd pericole prevăd capcane

îmi spun să mă feresc

îi implor

să se întrupeze încă o dată

să facă minuni

să salveze lumea

piatra pleznește

pe fețele lor

pierduți în lumina albastră

a televizorului

idoli de piatră

mici și obosiți

(Când va veni ceea ce este desăvârșit, Editura Tracus Arte, 2011)

laço parental

meus genitores

são ídolos de rocha

presos aos lugares

envoltos na luz azul frouxa

do televisor

eu lhes peço

que me deem amor

eles me dão a entender

que o fogo está aceso

a mesa posta

a cama vai ser desfeita

e eu na espreita

de exemplos eloquentes

me chamam

pra bem perto deles

ao televisor em frente

eu me arrumo para sair

a bênção lhes peço

e firmeza

eles de olhos cerrados na tela

veem perigos preveem emboscadas

dizem pra eu me cuidar

eu imploro

que eles encarnem de novo

que façam milagres

que salvem o mundo

e nas suas faces

a pedra atroa

perdidos na tal luz frouxa

do televisor

ídolos de rocha

miúdos e cansados.

(Când va veni ceea ce este desăvârșit [Quando vier o que é perfeito], Editura Tracus Arte, 2011)

Val Chimic - pseudonim Valentina Chiriţă (n. 1983)

cu koaie, mama

de ani întregi nu mai intrasem în casa mea:

cu tine, andrei, am rupt pieptul puiului peste masă

dar mândria a rămas neînvinsă

când peste alţi ani buni

am rămas singur:

mamă pietroasă, mamă grasă întinsă

în pat

cu umerii şi capul lăsaţi

morţi

peste căpătâiul patului

îţi mai aduci aminte

când băteam prea tare în uşa de la bucătărie

şi adunam pămîntul de flori din hol?

Eu mi-aduc aminte de tine

Într-o după-amiază când

Ţi-au capsat o hârtie de spate

Şi ai venit să te împungi în maică-ta

Ca o muscă în geam

Bolnavă, fierbinte

Şi ea urla că e o

Păcătoasă

Atâta cu liniştea,

În casă, broboane de lapte

Se preling

Pe faţa albă de mătase

(umilirea animalelor, Editura Casa de Pariuri Literare, 2010)

com kulhões, mamãe

por anos inteiros não entrei em casa:

com você, andrei, parti o peito de frango por sobre a mesa

mas o orgulho continuou invicto

quando outros bons anos

eu fiquei só:

mamãe durona, mãe gorda estirada

na cama

com os ombros e a cabeça largados

mortos

na cabeceira da cama

você ainda se lembra

quando eu batia forte demais na porta da cozinha

e juntava o terriço do corredor?

Eu me lembro de você

Numa tardezinha quando

Te grampearam um papel nas costas

E você veio aferroar a tua velha

Qual mosca no vidro

Enferma e candente

E ela gritou que é uma

pecadora

Com tamanho silêncio,

Em casa, gotinhas de leite

escorrem

pelo rosto alvo de seda

(umilirea animalelor [a humilhação dos animais], Editura Casa de Pariuri Literare, 2010)

1

Paulo Sérgio de Souza Jr. é psicanalista, doutor em Linguística (UNICAMP) e pesquisador convidado junto ao centro de pesquisa Outrarte (UNICAMP).

2

No original, "

lume, lume, soro lume" [mundo, mundo, irmã mundo]: início de uma canção popular sobre a transitoriedade da vida. (N. do T.)

3

Indústria de produtos alimentícios, situada em Bucareste, que atua no ramo das farinhas e farelos. (N. do T.)

4

Modelo de automóvel que, durante a Guerra Fria, era produzido pela montadora romena Dacia. (N. do T.)

5

Parque Cişmigiu [

Parcul Cişmigiu], localizado no setor 1 de Bucareste. (N. do T.)

6

Trata-se da

Biserica Flămânda [Igreja Flamenga], localizada no setor 4 de Bucareste. (N. do T.)

7

Plural de leu [

leão], moeda nacional romena. (N. do T.)

Datas de Publicação

• Publicação nesta coleção
  28 Abr 2014
• Data do Fascículo
  Jun 2014