Lucian Blaga, poet şi filosof reprezintă, după Mihai Eminescu, cel mai important punct de legătură din întreaga cultură românească între tradiţie şi modernitate, între o epocă eroică a eforturilor de supravieţuire într-un context nu întotdeauna favorabil şi noua eră a consolidărilor estetice. Blaga a fost de la bun început un scriitor al dublei vocaţii, deopotrivă inovator şi continuator al tradiţiei, la care s-a raportat întotdeauna. Astfel, în vreme ce primele sale poeme marcau legătura autorului cu o inedită formulă expresionistă, volumele deplinei maturităţi ilustrează o atitudine mult mai sceptică în faţa realităţii. Desigur, poezia lui Blaga trebuie privită mereu prin prisma filosofiei sale, însă cititorul trebuie să ţină seama de faptul că lirica blagiană reprezintă, în sine, efortul de înţelegere şi interpretare a ordinii universale. Blaga a fost cel dintâi poet român a cărui operă s-a sincronizat în mod deliberat cu o mişcare estetică europeană, însă meritul lui rămâne acela de a fi autohtonizat formula expresionistă şi de a o făcut realmente românească, prin recursul permanent la tradiţia specifică acestui spaţiu cultural, pusă, însă, în acord, cu toate provocările modernităţii.
Modernitate; poezie modernă; secundar; expresionism